x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident TERIBIL în Vâlcea. Două TIR-uri s-au ciocnit şi şoferii au rămas încarceraţi. Traficul rutier este blocat total

Accident TERIBIL în Vâlcea. Două TIR-uri s-au ciocnit şi şoferii au rămas încarceraţi. Traficul rutier este blocat total

05 Sep 2018   •   16:43
Accident TERIBIL în Vâlcea. Două TIR-uri s-au ciocnit şi şoferii au rămas încarceraţi. Traficul rutier este blocat total
Sursa foto: ISU Valcea

Şoferii a două autotrenuri implicate într-un accident rutier produs miercuri pe DN7, la Bujoreni, au rămas încarceraţi şi pentru deblocarea lor intervin mai multe echipaje de pompieri şi echipaje medicale, iar traficul rutier în zonă a fost blocat total, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

În accident au fost implicate două TIR-uri, unul încărcat cu ambalaje şi altul care transporta bere. Carosabilul era umed şi unul dintre autotrenuri a derapat şi a intrat pe contrasens.

"Un TIR care se deplasa pe sensul Sibiu - Râmnicu Vâlcea a derapat şi a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu alt TIR. TIR-ul care a derapat este înmatriculat în Mehedinţi. Şoferii au rămas încarceraţi. Traficul rutier este blocat total", au anunţat reprezentanţii IPJ Vâlcea.

Pentru descarcerarea şoferilor şi acordarea primului ajutor intervin un echipaj SMURD, un echipaj de descarcerare şi un echipaj cu autospecială pentru singerea incendiilor, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea. AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident