x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Aerostar Bacău devine Centru de Mentenanță pentru avioane F-16

Aerostar Bacău devine Centru de Mentenanță pentru avioane F-16

08 Aug 2020   •   16:30
Aerostar Bacău devine Centru de Mentenanță pentru avioane F-16
Sursa foto: pixabay.com

Statul Major al Forţelor Aeriene şi compania Aerostar au semnat protocolul de colaborare prin care firma băcăuană a fost desemnată Centru de Mentenanţă a aeronavelor F-16, anunță, sâmbătă, Ministerul Apărării Naționale.

Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de MApN, se contribuie, astfel, la dezvoltarea şi continuarea unei relaţii de colaborare strânse dintre industria naţională de apărare şi Ministerul Apărării Naţionale.

„Prin semnarea acestui protocol, SC Aerostar SA va asigura concentrarea tuturor resurselor necesare într-un singur centru de mentenanţă pe teritoriul României, atât pentru regenerarea resursei, cât şi pentru modernizarea avioanelor F-16”, anunță MApN.

În contextul atribuirii a 2% din PIB pentru apărare și având în vedere obiectivele şi misiunile asumate de Forţele Aeriene Române la nivel naţional şi internaţional, dar şi nevoia tot mai mare de a asigura un nivel ridicat al disponibilităţii flotei de avioane F-16, viziunea Guvernului României este de a reconecta industria naţională de apărare la ritmul de dezvoltare tehnologică necesar participării cu produse competitive la programele majore de înzestrare pe care le derulează Armata României.

Astfel, Aerostar, cu o prezenţă de peste 60 de ani pe teritoriul naţional, are o istorie importantă în cooperarea cu Forţele Aeriene Române şi participă de mai mulţi ani la programe de anvergură în domeniul aviaţiei militare, potrivit documentului citat.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: avioane F-16