x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Alertă în Cernavodă: Un marinar a fost dat dispărut după ce a căzut de la bordul unei barje, în Dunăre

Alertă în Cernavodă: Un marinar a fost dat dispărut după ce a căzut de la bordul unei barje, în Dunăre

16 Ian 2019   •   14:34
Alertă în Cernavodă: Un marinar a fost dat dispărut după ce a căzut de la bordul unei barje, în Dunăre

Autorităţile constănţene au iniţiat, miercuri, o operaţiune de căutare şi salvare, după ce echipajul unei barje a anunţat dispariţia de la bord a unui marinar, care ar fi căzut în Dunăre în timpul manevrei de acostare, informează un comunicat de presă al Inspectoratului Poliţiei Judeţene (IPJ).

Potrivit sursei citate, marinarul Rândunel Drăghici, de 53 de ani, din Galaţi, a căzut în Dunăre de la bordul barjei, marţi noaptea, în dreptul Portului Cernavodă, în cursul manevrei de acostare.

După anunţarea incidentului la numărul unic 112, salvatorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea şi reprezentanţii Gărzii de Coastă au început căutările cu o barcă echipată cu sonar şi scafandrii autonomi.

Poliţia a precizat că, la momentul semnalării dispariţiei, marinarul purta o geacă bleumarin inscripţionată "Navrom", pantaloni de fâş negri, bocanci şi un fes negru. AGERPRES

×