x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Alertă în Giurgiu! Judeţul este sub cod roşu privind posibilitatea apariţiei cazurilor de pestă porcină africană

Alertă în Giurgiu! Judeţul este sub cod roşu privind posibilitatea apariţiei cazurilor de pestă porcină africană

24 Iul 2018   •   12:50
Alertă în Giurgiu! Judeţul este sub cod roşu privind posibilitatea apariţiei cazurilor de pestă porcină africană

Judeţul Giurgiu se află sub cod roşu de atenţionare privind posibilitatea apariţiei pestei porcine africane, autorităţile luând o serie de măsuri pentru prevenirea acesteia, conform directorului Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Giurgiu, Liviu Florescu. 

"Judeţul Giurgiu se află sub cod roşu de atenţionare privind posibilitatea apariţiei pestei porcine africane, deoarece doar judeţul Călăraşi ne mai desparte de judeţele Ialomiţa şi Constanţa, unde au fost depistate cazuri de îmbolnăviri cu virusul PPA şi de aceea am luat măsuri specifice. În judeţul Giurgiu nu au fost înregistrate cazuri de îmbolnăviri cu PPA, dar am organizat şi vom desfăşura în această săptămână şedinţe de informare cu şefii serviciilor deconcentrate şi cu primarii din judeţ, avem în stoc soluţii dezinfectante, cizme de cauciuc, atomizoare pentru dezinfecţie", a precizat, Liviu Florescu. 

El a subliniat că, potrivit recomandărilor ANSVA, medicii veterinari din judeţ efectuează acţiuni de verificare în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse, în vederea prevenirii introducerii în România a unor produse de origine animală prin care se poate transmite virusul PPA. 

"Partea bulgară a organizat filtre de dezinfecţie la intrarea şi la ieşirea din ţară, iar în judeţul Giurgiu, judeţ de frontieră, medicii veterinari giurgiuveni sunt vigilenţi şi efectuează controale în Punctul de Trecere a Frontierei la toate transporturile de animale vii, deoarece în Bulgaria, la graniţa cu Turcia a apărut şi pesta micilor rumegătoare", a mai spus directorul DSV Giurgiu. AGERPRES

×
Subiecte în articol: pestă porcină africană giurgiu