x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Alertă în Hunedoara: Risc major de avalanşă în toate masivele montane, chiar şi la altitudini mai mici

Alertă în Hunedoara: Risc major de avalanşă în toate masivele montane, chiar şi la altitudini mai mici

09 Ian 2019   •   13:41

În toate masivele montane din judeţul Hunedoara este semnalat un risc major de producere a avalanşelor, chiar şi la altitudini mai mici, care încep de la cota 1.200, au avertizat, miercuri, salvamontiştii, aceştia precizând că stratul de zăpadă măsoară în Retezat şi Parâng până la 1,5 metri.

"A nins din abundenţă în ultimele zile şi nu există o coeziune între stratul de zăpadă depus şi cel care exista deja. Fiind foarte multă zăpadă, aceasta nu a avut timp 'să se lege', cum spunem noi, şi atunci riscul de producere a unor avalanşe este foarte mare", a declarat, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Potrivit acestuia, în zonele de creastă, stratul de zăpadă viscolită pe vâlcele ajunge şi la doi metri grosime, motiv pentru care salvamontiştii recomandă turiştilor să rămână în staţiunile montane şi să renunţe la traseele de iarnă.

Pericolul este mai mare în zonele cu pantă de peste 25 de grade şi cu multă zăpadă, chiar dacă sunt situate la altitudini mai mici, deoarece cantitatea de ninsoare depusă este mare.

"Avalanşa poate fi declanşată chiar de către turişti, dar zăpada poate pleca la vale şi din cauza vibraţiilor, a zgomotului, a viscolului sau încărcăturii mari de zăpadă", a atenţionat Bodean.

Pe de altă parte, în staţiunile montane şi pe zonele schiabile nu există riscul unor avalanşe, stratul de zăpadă fiind pregătit de administratorii pârtiilor cu ajutorul ratracurilor.

Salvamontiştii susţin că se poate schia foarte bine în staţiunile Straja, Parâng şi Râuşor, pârtiile fiind de o calitate foarte bună.

Gradul de ocupare al staţiunilor montane din judeţul Hunedoara este de 100%, mai ales că în această perioadă este şi ultima săptămână de vacanţă a copiilor. AGERPRES

×
Subiecte în articol: avalansa masive montane