x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Alertă în Neamț! Pirotehniştii au descoperit 11 proiectile într-o pădure

Alertă în Neamț! Pirotehniştii au descoperit 11 proiectile într-o pădure

08 Mar 2019   •   14:16
Alertă în Neamț! Pirotehniştii au descoperit 11 proiectile într-o pădure

Echipa pirotehnică a ISU Neamţ a descoperit, vineri, 11 proiectile în pădurea Arinosu din comuna Ion Creangă, în timp ce desfăşura o acţiune de pregătire în teren.

Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sublocotenentul Adrian Rotaru, a declarat că iniţial a fost descoperit întâmplător un proiectil perforant trasor de calibrul 47 milimetri, din Al Doilea Război Mondial. După ce s-a verificat zona cu detectorul de metale, au mai fost descoperite alte 9 proiectile şi un focos pentru lovituri de aruncător.

Pentru a preveni accidentele în cazul descoperirii muniţiilor neexplodate, ISU Neamţ reaminteşte cetăţenilor ca măsuri de prevenire să nu mişte de pe loc muniţia descoperită şi să anunţe de urgenţă la 112. AGERPRES

×
Subiecte în articol: proiectile