x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Alertă în Olt: Aproape 96.000 de ouă contaminate cu fipronil, retrase de la comercializare

Alertă în Olt: Aproape 96.000 de ouă contaminate cu fipronil, retrase de la comercializare

25 Ian 2019   •   14:04
Alertă în Olt: Aproape 96.000 de ouă contaminate cu fipronil, retrase de la comercializare

Aproximativ 95.000 de ouă contaminate cu fipronil, care provin de la o fermă avicolă din judeţul Olt, au fost retrase până vineri de la comercializare din judeţele Olt, Argeş, Ilfov şi din municipiul Bucureşti, a informat Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Olt.

Acţiunea de retragere de la comercializare a ouălor contaminate cu fipronil va continua până la finalizarea stocului, iar ferma avicolă are în continuare interdicţia de a comercializa produsele, precizează, într-un comunicat remis vineri AGERPRES, DSVSA Olt.

"Din datele recepţionate de la judeţele implicate în alerta alimentară cu ouăle contaminate cu Fipronil, provenite de la o fermă avicolă din judeţul Olt, până la data emiterii comunicatului, au fost retrase de la comercializare 95.801 bucăţi ouă, din judeţele Olt, Argeş, Bucureşti şi Ilfov. Pentru toate loturile de ouă retrase de la comercializare, destinaţia este neutralizarea (incinerare în unităţi autorizate sanitar veterinar). Acţiunea de retragere este în desfăşurare", se arată în comunicat.

DSVSA Olt a mai precizat că au fost dirijate către neutralizare peste 261.000 de ouă de la ferma avicolă şi acţiunea va continua până la finalizarea stocului.

"Se menţine în continuare interdicţia de comercializare a ouălor de către ferma avicolă. Niciun produs al unităţii respective nu părăseşte ferma dacă nu este însoţit de un buletin de analiză care să ateste conformitatea acestora", se mai arată în comunicatul citat.

Inspectorii DSVSA Olt au depistat fipronil în concentraţie de 0,02 - 0,07 mg/kg la ouă provenind de la o fermă avicolă din judeţul Olt, produse în perioada 15-18 ianuarie. Ferma are aparţine societăţii din Teleorman la care au fost găsite anul trecut ouă contaminate cu fipronil.

La sediul fermei avicole au fost sechestrate 304.230 de ouă, care vor fi dirijate către unităţi autorizate de neutralizare, unde vor fi distruse. În urma anchetei desfăşurată de DSVSA, a reieşit că 285.570 de ouă, reprezentând producţia fermei din perioada 15 - 18 ianuarie, au fost comercializate în judeţele Olt, Dolj, Argeş, Vâlcea şi Bucureşti. Aceste ouă au fost retrase de la comercializare, la fel ca şi cele produse, începând din 4 ianuarie, deoarece inspectorii DSVSA au descoperit neconformităţi referitoare la etichetarea ouălor şi asigurarea trasabilităţii produselor obţinute. AGERPRES

×