x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Alertă maximă la Iaşi! Un pedofil de 33 de ani, infectat cu HIV, a racolat zeci de copii pe internet

Alertă maximă la Iaşi! Un pedofil de 33 de ani, infectat cu HIV, a racolat zeci de copii pe internet

06 Mar 2018   •   15:30
Alertă maximă la Iaşi! Un pedofil de 33 de ani, infectat cu HIV, a racolat zeci de copii pe internet

Gavril Voloșincu, în vârstă de 33 de ani, din Iaşi, purtător al virusului HIV, a fost arestat pentru acte de racolare sexuală săvârșite asupra minorilor.Tânărul, provine dintr-un centru de plasament.

Potrivit procurorilor, pedofilul a fost arestat pentru săvârşirea infracţiunilor de producere, deținere, procurare, stocare, expunere, promovare, distribuire, precum și punerea la dispoziție, printr-un sistem informatic sau alt mijloc de stocare a datelor informatice, de materiale pornografice cu minori și racolarea minorilor în scopuri sexuale."În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2017, inculpatul Voloșincu Gavril  gestionând mai multe conturi și identități virtuale în care a pretins că are o vârstă mai mică decât cea reală, a trimis și solicitat materiale pornografice cu caracter sexual explicit la mai mulţi minori cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani.Totodată, s-a reţinut că în cursul lunii decembrie 2017 , în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale , inculpatul Voloșincu Gavril i-a propus persoanei vătămate, minor în vârstă de 11 ani , să întrețină relații sexuale", se arată în comunicatul procurorilor.

Anchetatorii susţin că "actele de racolare sexuală săvârșite atât asupra persoanei vătămate, cât și a altor minori, utilizatori ai  reţelelor de socializare, au fost săvârșite de către inculpat în deplină cunoștință a faptului că este purtător al virusului HIV".http://www.observator.tv

×
Subiecte în articol: pedofil infectat hiv iasi