x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Alertă medicală la Galați: 13 persoane venite din China ţinute în carantină la domiciliu

Alertă medicală la Galați: 13 persoane venite din China ţinute în carantină la domiciliu

06 Feb 2020   •   16:47
Alertă medicală la Galați: 13 persoane venite din China ţinute în carantină la domiciliu

Un număr de 13 persoane, dintre care cinci cetăţeni chinezi şi opt români, veniţi în Galaţi, din China, sunt ţinuţi în carantină la domiciliu, informează, joi, Direcţia de Sănătate Publică(DSP) Galaţi.


Potrivit sursei citate, cele 13 persoane au ajuns în Galaţi începând cu 29 ianuarie, patru dintre acestea au sunat la 112 şi au cerut să fie consultate de echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Galaţi, fiind îndrumate să se adreseze DSP Galaţi.

Printre cei care au sunat la 112 s-au aflat un tânăr din Galaţi şi o tânără chineză care au cerut adeverinţe medicale din care să reiasă că sunt sănătoşi, în contextul în care adeverinţele le-ar fi fost necesare pentru înscrierea la cursurile universitare.

"Nicio persoană dintre cele monitorizate nu prezintă deocamdată semne de boală. Totuşi, aşa cum prevăd procedurile, ele sunt ţinute la domiciliu", a explicat DSP Galaţi. 

www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: persoane carantină galaţi