x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale UPDATE: MINĂ de RAZBOI, descoperită pe canalul Sulina. Alarma a fost falsă

UPDATE: MINĂ de RAZBOI, descoperită pe canalul Sulina. Alarma a fost falsă

07 Iul 2016   •   09:41
UPDATE: MINĂ de RAZBOI, descoperită pe canalul Sulina. Alarma a fost falsă
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

UPDATE: Circulaţia navelor maritime pe canalul Sulina a fost reluată joi în jurul orei 10,45, după ce în ultimele aproape 12 ore autorităţile tulcene au fost în alertă şi au monitorizat o geamandură veche similară cu un proiectil.

O mină de război a fost descoperită pe canalul Sulina, miercuri seara, iar traficul navelor a fost suspendat.

Purtătorul de cuvânt al ISU Tulcea a declarat că miercuri seara a fost descoperit pe canalul Sulina un obiect asemănător unei mine de război.

Pirotehniștii de la ISU Tulcea se află la fața locului și sunt așteptați scafandrii MApN pentru a ridica mina.

Căpitănia Zonală Tulcea a închis, joi dimineaţa, traficul navelor pe canalul Sulina, după ce în noaptea de miercuri spre joi, în zona Maliuc-Ilganii de Sus, a fost observat un corp metalic asemănător cu o mină marină.

Decizia Căpităniei Zonale Tulcea, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, Angela Tulceanu, a fost luată pentru a preveni un pericol, în timpul nopţii trecute obiectul fiind monitorizat de o echipă de specialişti pirotehnişti a inspectoratului.

'Pentru verificarea zonei şi identificarea obiectului, am solicitat sprijin din partea Unităţii Speciale de Intervenţii Ciolpani şi a unui echipaj de scafandri din Constanţa', a precizat pentru AGERPRES Tulceanu.

La rândul său, directorul general al societăţii Navrom Delta SA, Nicolae Chichi, a precizat că nava de pasageri care era programată să plece joi dimineaţa din Sulina cu destinaţia Tulcea şi-a amânat cursa.

'Este o presiune fantastică din partea tulcenilor din Sulina, cu atât mai mult cu cât la ora 13,30 mai avem o navă care trebuie să efectueze această cursă', a declarat directorul Chichi.

În această dimineaţă, membrii Comandamentului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-au întrunit într-o şedinţă la Prefectură pentru a analiza situaţia.

Aceasta este prima alertă de o asemenea anvergură înregistrată în ultimii ani pe canalul maritim Sulina.

×