x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Alertă! Risc ridicat de avalanşe la altitudini mari în masivele Făgăraş şi Bucegi

Alertă! Risc ridicat de avalanşe la altitudini mari în masivele Făgăraş şi Bucegi

18 Dec 2018   •   16:17
Alertă! Risc ridicat de avalanşe la altitudini mari în masivele Făgăraş şi Bucegi

Meteorologii au emis marţi la amiază o nouă avertizare de risc mare de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri în munţii Făgăraş şi Bucegi, fiind vizată zona turistică Bâlea Lac din judeţul Sibiu, şi au ridicat de la gradul doi la gradul trei riscul de avalanşă la altitudini mai mici de 1.800 de metri în cele două masive muntoase, potrivit unui buletin al Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud.

"Pe majoritatea pantelor zăpada este puţin stabilizată, având rezistenţă scăzută şi coeziune slabă între cristale sau cu straturile mai vechi. Se vor menţine plăcile de vânt, troienele şi cornişele formate anterior, motiv pentru care chiar şi spontan pe numeroase pante suficient de înclinate se pot declanşa avalanşe de dimensiuni medii şi izolat mari, riscul fiind amplificat de supraîncărcări oricât de slabe", atenţionează meteorologii sibieni.

Cea mai recentă avalanşă de la Bâlea Lac a avut loc în noaptea de duminică spre luni şi a rupt căsuţele de lemn ale comercianţilor, venind până aproape de cabane şi Baza Salvamont, conform salvamontistului Dan Popescu.

La Bâlea Lac este cel mai mare strat de zăpadă măsurat la o staţie meteo din ţară, de 154 de centimetri, în timp ce la Vârful Omu zăpada atinge 91 de centimetri.

Accesul în zona turistică Bâlea Lac se poate face doar cu telecabina, de la Bâlea Cascadă. Până la Bâlea Cascadă, turiştii pot merge cu maşinile pe Transfăgărăşan, şoseaua fiind deszăpezită, însă se circulă în condiţii de iarnă.

Turiştii care vor să schieze la Bâlea Lac, unde nu există pârtii amenajate, sunt sfătuiţi să solicite informaţii de la salvamontiştii din zonă.

"Traseele turistice superioare cabanelor de pe versantul nordic al munţilor Făgăraşului de pe teritoriul judeţului Sibiu sunt închise accesului turiştilor. Pentru prevenirea accidentelor montane, SPJ Salvamont Sibiu solicită turiştilor să nu efectueze ascensiuni pe traseele închise. Recomandăm turiştilor care se deplasează în zona montană să fie echipaţi specific perioadei de iarnă (încălţăminte adecvată, haine care să le asigure un confort termic optim, mănuşi, ochelari de zăpadă, colţari, piolet, beţe de schi), dar şi cu echipamentul individual de salvare din avalanşă, respectiv: sondă de avalanşă, lopată de zăpadă, dispozitiv electronic de căutare în avalanşă. Alpiniştilor care vor să efectueze ascensiuni în zona înaltă a munţilor Făgăraşului le solicităm să anunţe SPJ Salvamont Sibiu perioada şi traseul pe care-l vor urma, printr-un apel telefonic la Dispeceratul Naţional Salvamont, iar pentru o localizare cât mai precisă în caz de accident, să utilizeze aplicaţia SALVAMONT pentru telefoane mobile", a anunţat, recent, şeful Salvamont Sibiu, Adrian David. AGERPRES

×