x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Ambasada Chinei acordă sprijin spitalelor bucureștene

Ambasada Chinei acordă sprijin spitalelor bucureștene

21 Mar 2020   •   13:55
Ambasada Chinei acordă sprijin spitalelor bucureștene

Ambasada Republicii Populare Chineze la București a răspuns apelului adresat ieri de Primarul General, Gabriela Firea, unui număr de 5 ambasade – de a sprijini Primăria Capitalei în efortul de a echipa și dota personalul spitalelor bucureștene pe durata pandemiei de coronavirus.

 

Primarul General, Gabriela Firea: „Mă aflu împreună cu Excelența Sa, Ambasadorul Republicii Chineze în România, doamna Jiang Yu, căreia îi mulțumesc foarte mult pentru faptul că a răspuns foarte rapid, prompt rugăminții noastre de a sprijini spitalele din București cu tot ceea ce este nevoie în aceste momente pentru protecția cadrelor medicale: combinezoane, măști de protecție, dezinfectanți. Este un prim gest făcut de doamna ambasador, a transmis deja rugămintea noastră către capitala Chinei, către domnul Primar. Cu siguranță, în perioada urmatoare vom primi și alte gesturi de solidaritate. Doamna ambasador, știam că veți răspunde prompt, le mulțumim celor care au contribuit la această primă donație pentru bucureșteni.”

 

E.S. Jiang Yu, Ambasadorul Republicii Populare Chineze la București: „Sunt foarte onorată să particip împreună cu doamna Primar General, Gabriela Firea, la această ceremonie de donație realizată astăzi. Cu această ocazie, aș dori să adresez sincere mulțumiri chinezilor din România și reprezentanților companiilor chinezești din România și altor reprezentanți din alte domenii pentru contribuție. Ceea ce se întâmplă astăzi este o formă de întoarcere a susținerii primite din partea României când a început epidemia în China, când am primit mesaje de sprijin și condoleanțe din partea președintelui României, a prim-ministrului și a ministrului de afaceri externe

Aș dori ca românii să știe că poporul chinez a apreciat foarte mult acel mesaj video transmis în perioada epidemiei de corul de copii români „Allegretto”. A avut un ecou foarte puternic, a fost apreciat de aproximativ 30 mil. de persoane în China.”

 

 

Primarul General, Gabriela Firea: „Mulțumim foarte mult, doamna ambasador, suntem convinși că și alte state vor răspunde rugăminții noastre de a ajuta spitalele din Capitală, pentru că aici sunt cele mai multe persoane de coronavirus de tip nou. De asemenea, aici sunt cele mai multe persoane aflate în carantină, aproape 600, chiar și astăzi au venit 47 de persoane în București care trebuie să fie cazate și trebuie să li se realizeze teste. Avem și cele mai multe persoane aflate în izolare, aproape 4.000 de persoane, în zona București –Ilfov.

Mulțumim încă o dată Ambasadei Republicii Chineze la București pentru donația primită, suntem convinși că împreună, cu solidaritate, vom trece peste acest moment dificil. Stați acasă dacă nu aveți lucruri urgente de făcut, protejați-vă bătrânii, protejați-vă seniorii și faceți lecții cu cei mici, pentru că e o pauză de la mersul la școală, nu de la educație.”

×
Subiecte în articol: Gabriela Firea