x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Amenzi de 42.000 de lei în Bucureşti pentru trotuarele necurăţate de zăpadă

Amenzi de 42.000 de lei în Bucureşti pentru trotuarele necurăţate de zăpadă

20 Ian 2016   •   18:15
Amenzi de 42.000 de lei în Bucureşti pentru trotuarele necurăţate de zăpadă
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Amenzi de 42.000 de lei au fost aplicate în Capitală, miercuri, pentru ignorarea prevederilor privind obligaţia persoanelor fizice/ juridice de a îndepărta zăpada în maxim 24 de ore de la încetarea ninsorii.

"În cadrul acţiunii de control de miercuri, desfăşurată de poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Control, au fost verificate 23 de artere principale, în vederea respectării prevederilor hotărârii CGMB 120/2010 privind obligaţia persoanelor fizice/ juridice de a îndepărta ţurţurii de gheaţă formaţi la nivelul acoperişurilor imobilelor, de a curăţa trotuarele de zăpada depusă şi gheaţa formată şi au fost întocmite 22 de procese verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în valoare totală de 42.000 de lei. Total sancţiuni aplicate marţi şi miercuri - 53 de procese verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, în valoare de 94.000 de lei", precizează Serviciul pentru Relaţia cu Mass-Media al Primăriei Capitalei, într-un răspuns la solicitarea AGERPRES.

Primăria sectorului 1 a precizat, pentru AGERPRES, că pentru nerespectarea aceloraşi prevederi legislative, luni şi marţi, în această zonă administrativă au fost aplicate 55 de sancţiuni contravenţionale, cuantumul amenzilor fiind de 9.600 de lei.

Potrivit hotărârii CGMB nr. 120/2010, persoanele fizice şi juridice au obligaţia ca, pe timp de iarnă, să îndepărteze ţurţurii de gheaţă formaţi la nivelul acoperişului imobilului, să cureţe în maxim 24 de ore după încetarea ninsorii zăpada depusă şi gheaţa formată de pe trotuarele aferente imobilelor unde domiciliază sau unde îşi desfăşoară activitatea, a sediilor de firmă, curţilor sau terenurilor deţinute, astfel încât traficul pietonal să se desfăşoare în condiţii normale. La imobilele în care la parter funcţionează societăţi comerciale sau prestatori de servicii, obligaţiile revin acestor unităţi, pe timpul funcţionării lor.

Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 200 de lei la 500 de lei în cazul persoanelor fizice, iar pentru cele juridice amenzile se încadrează între 500 de lei şi 2.000 de lei.

×