x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Amenzi uriașe pentru ambrozie

Amenzi uriașe pentru ambrozie

de Monica Cosac    |    20 Iul 2020   •   17:30
Amenzi uriașe pentru ambrozie

Persoanele fizice sau firmele care nu curăță ambrozia de pe terenurile intravilane și extravilane sau care nu iau măsuri pentru evitarea instalării şi răspândirii acestei buruieni vor fi nevoite să scoată mai mulți bani din „buzunar”, după ce Legea 129/2020 privind combaterea ambroziei a fost publicată, sâmbătă, în Monitorul Oficial.

Astfel, noua lege prevede o amendă de la 1.000 (în loc de 750 de lei, cum era până acum) la 5.000 de lei pentru persoanele fizice. Pentru persoanele juridice, nivelul minim al amenzii s-a dublat de la 5.000 de lei la 10.000 de lei, însă poate ajunge și la 20.000 de lei.

Constituie contravenţie nerespectarea prevederilor din avertisment de către proprietarii sau deţinătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcţii, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole. Potrivit calendarului anual al combaterii ambroziei, începând cu luna iulie au loc controalele pentru sancționarea celor care nu stârpesc aceste buruieni care provoacă alergii. 

În România, există oficial aproximativ jumătate de milion de persoane alergice la ambrozie, conform informațiilor Primăriei București. Mai precis, ambrozia, ce se găsește de obicei pe marginea drumurilor sau pe terenurile lăsate în paragină, este o buruiană invazivă și polenul acesteia provoacă alergii la oameni în perioada înfloririi ei (iulie - septembrie).

×
Subiecte în articol: ambrozie amenzi legea ambroziei