x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Angajaţii protestează la termocentrala Mintia din Hunedoara

Angajaţii protestează la termocentrala Mintia din Hunedoara

11 Mai 2017   •   10:29
Angajaţii protestează la termocentrala Mintia din Hunedoara

Salariaţii secţiei de termomecanică de la termocentrala Mintia au declanşat joi dimineaţa un protest spontan şi au refuzat să intre în schimb, nemulţumiţi de condiţiile de muncă, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, Cristian Iştoc. 

Potrivit acestuia, protestatarii lucrează ca operatori în camera de comandă şi asigură serviciile de sistem pentru trei grupuri energetice care sunt pornite la solicitarea Dispeceratului Energetic Naţional, atunci când este nevoie de energie electrică. 

"Timp de doi ani, din lipsa banilor, angajatorul nu le-a mai asigurat salariaţilor din camera de comandă echipamentul de protecţie, iar oamenii şi l-au cumpărat pe banii lor. În acelaşi timp, fosta conducere a termocentralei a operat tot felul de majorări salariale, dar şi angajări pe criterii politice. Oamenilor li se spune că nu sunt bani, în timp ce pentru alte angajări se găsesc fonduri", a declarat preşedintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, de la Complexul Energetic Hunedoara (CEH). 

El a explicat că angajaţii din tura de dimineaţă au cerut conducerii termocentralei şi o întâlnire cu directorul general al CEH, însă acesta ar fi refuzat o discuţie cu protestatarii, până vineri. Situaţia termocentralei va fi prezentată şi Ministerului Energiei, sindicatul solicitând ca un reprezentant al instituţiei să vină la Mintia. 

"Oamenii cer o regularizare a salariilor - mulţi dintre protestatari având acum minim pe economie, măsuri de protecţie socială în caz de disponibilizări şi o schemă de sprijin pentru ce va rămâne funcţional din Mintia. Practic, oamenii vor să ştie ce se va întâmpla, în continuare, cu termocentrala Mintia", a arătat Iştoc. 

Liderul sindical a mai spus că activitatea din camera de comandă a termocentralei Mintia este asigurată joi dimineaţa de angajaţii din tura de noapte, care mai pot rămâne la serviciu timp de maximum patru ore. După orele prânzului, conducerea termocentralei va trebui să găsească o soluţie pentru înlocuirea personalului care a fost în tura de noapte. 

Termocentrala Mintia face parte din Complexul Energetic Hunedoara alături de termocentrala Paroşeni şi minele de cărbune Lonea, Livezeni, Lupeni şi Vulcan. 

×
Subiecte în articol: protest temrocentrala