x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale ANM: Cod portocaliu de ploi torenţiale, vânt puternic şi grindină, valabile pe durata următoarei ore, în judeţele Dolj, Cluj şi Sălaj.

ANM: Cod portocaliu de ploi torenţiale, vânt puternic şi grindină, valabile pe durata următoarei ore, în judeţele Dolj, Cluj şi Sălaj.

16 Aug 2017   •   20:57
ANM:  Cod portocaliu de ploi torenţiale, vânt puternic şi grindină, valabile pe durata următoarei ore, în judeţele Dolj, Cluj şi Sălaj.

Administraţia Naţională de Meteorologie Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, noi atenţionări nowcasting Cod portocaliu de ploi torenţiale, vânt puternic şi grindină, valabile pe durata următoarei ore, în judeţele Dolj, Cluj şi Sălaj.

Potrivit meteorologilor, până la ora 21:00, în localităţi din judeţul Dolj (Băileşti, Afumaţi, Brabova, Caraula, Carpen, Catane, Cernăteşti, Galicea Mare, Ghidici, Gogoşu, Izvoare, Negoi, Orodel, Rast, Seaca de Câmp, Seaca de Pădure, Sopot, Terpeziţa, Vârtop şi Vela) se vor semnala frecvente descărcări electrice, averse ce vor cumula local 35 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină de dimensiuni medii.

Până la ora 20:40 se află sub o atenţionare similară localităţi din judeţul Cluj (Aşchileu, Bobâlna, Borşa, Chinteni, Corneşti, Dăbâca, Panticeu, Recea-Cristur, Sânpaul, Vultureni) şi din judeţul Sălaj (Cuzăplac, Dragu, Zimbor), unde se vor semnala ploi torenţiale care vor depăşi local 35 - 40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni medii, vânt puternic cu aspect de vijelie. ANM a emis, miercuri, noi atenţionări nowcasting Cod portocaliu de ploi torenţiale, vânt puternic şi grindină, valabile pe durata următoarei ore, în judeţele Dolj, Cluj şi Sălaj.

Potrivit meteorologilor, până la ora 21:00, în localităţi din judeţul Dolj (Băileşti, Afumaţi, Brabova, Caraula, Carpen, Catane, Cernăteşti, Galicea Mare, Ghidici, Gogoşu, Izvoare, Negoi, Orodel, Rast, Seaca de Câmp, Seaca de Pădure, Sopot, Terpeziţa, Vârtop şi Vela) se vor semnala frecvente descărcări electrice, averse ce vor cumula local 35 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină de dimensiuni medii.

Până la ora 20:40 se află sub o atenţionare similară localităţi din judeţul Cluj (Aşchileu, Bobâlna, Borşa, Chinteni, Corneşti, Dăbâca, Panticeu, Recea-Cristur, Sânpaul, Vultureni) şi din judeţul Sălaj (Cuzăplac, Dragu, Zimbor), unde se vor semnala ploi torenţiale care vor depăşi local 35 - 40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni medii, vânt puternic cu aspect de vijelie. AGERPRES

×
Subiecte în articol: vreme