x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Arad: Doi oameni au fost găsiți carbonizați într-un autoturism răsturnat pe o șosea

Arad: Doi oameni au fost găsiți carbonizați într-un autoturism răsturnat pe o șosea

17 Noi 2018   •   10:00
Arad: Doi oameni au fost găsiți carbonizați într-un autoturism răsturnat pe o șosea

Doi oameni au fost găsiţi carbonizaţi, vineri seară, într-un autoturism care s-a răsturnat pe un drum judeţean şi apoi a luat foc. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, Călin Domşa, autoturismul, care circula pe 
DJ 792C Sântana - Curtici, s-a răsturnat într-un şanţ de pe marginea carosabilului şi a luat foc. 

Accidentul a fost anunţat la 112, la faţa locului intervenind o autospecială cu apă şi spumă, un echipaj de descarcerare şi două ambulanţe SMURD. 

"În momentul în care salvatorii au ajuns, autoturismul ardea generalizat. După lichidarea incendiului, între fiarele carbonizate au fost găsite două persoane încarcerate, ambele fiind decedate. Conform martorilor, autoturismul marca Opel s-ar fi izbit de un stâlp de pe marginea drumului, în urma coliziunii acesta luând foc", a precizat Călin Domşa. 

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga, a informat, la rândul său, că poliţiştii continuă verificările la faţa locului pentru a reuşi identificarea celor două persoane decedate. 

"Din datele preliminare, un autoturism s-ar fi deplasat pe DJ 792C din direcţia Sântana spre Curtici şi la aproximativ 4 kilometri înainte de intrarea în oraşul Curtici ar fi părăsit partea carosabilă, lovindu-se de un stâlp de înaltă tensiune şi răsturnându-se în şanţul de lângă carosabil. Urmare a impactului, autoturismul a luat foc, arzând in totalitate', a declarat Claudia Iuga. 

Ea a precizat că circulaţia este blocată pe ambele sensuri de mers. 

"Poliţiştii din cadrul IPJ Arad efectuează, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, verificări pentru identificarea celor două cadavre, precum şi pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul', a adăugat Claudia Iuga.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: arad oameni carbonizati accident