x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale ARAD: Maior din cadrul SRI reţinut de procurorii DIICOT pentru trafic de canabis şi cocaină.

ARAD: Maior din cadrul SRI reţinut de procurorii DIICOT pentru trafic de canabis şi cocaină.

18 Aug 2017   •   18:54
ARAD: Maior din cadrul SRI reţinut de procurorii DIICOT pentru trafic de canabis şi cocaină.

Un maior din cadrul Serviciului Român de Informaţii - Serviciul Judeţean de Informaţii Arad a fost reţinut vineri de procurorii DIICOT, fiind acuzat de trafic de canabis şi cocaină.

"Vineri, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Arad au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a suspecţilor: M.C.S., maior în cadrul Serviciului Român de Informaţii - Serviciul Judeţean de Informaţii Arad, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc în formă continuată, şi P.E., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată", se arată într-un comunicat al DIICOT transmis AGERPRES.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 11 august - 16 august, suspectul M.C.S. ar fi vândut în două rânduri 100 grame de canabis, respectiv 6 grame de cocaină cu sumele de 2.050 lei, respectiv 600 euro (din care s-au remis 300 euro).

De asemenea, arată procurorii, joi, 17 august, suspectul ar fi vândut 100 grame canabis cu 400 euro şi 200 lei, iar în imobilul său situat în municipiul Arad avea 250 grame de canabis, droguri găsite cu ocazia realizării flagrantului şi a percheziţiei domiciliare.

În cazul suspectului P.E., anchetatorii au stabilit că pe 18 august acesta a vândut 300 de grame de canabis cu 6.000 de lei şi au găsit în maşina sa încă 100 de grame de canabis.

Vineri, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Arad împreună cu ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie au efectuat 4 percheziţii pe raza judeţului Arad, dintre care o percheziţie la sediul unei instituţii publice. AGERPRES

×
Subiecte în articol: maior SRI trafic droguri