x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Argeş: O femeie care a lovit un poliţist şi un jandarm, arestată preventiv pentru ultraj

Argeş: O femeie care a lovit un poliţist şi un jandarm, arestată preventiv pentru ultraj

11 Noi 2016   •   17:08
Argeş: O femeie care a lovit un poliţist şi un jandarm, arestată preventiv pentru ultraj

O femeie din comuna argeşeană Merişani, suspectată că a agresat un poliţist şi jandarm, a fost arestată preventiv, vineri, sub acuzaţia de ultraj. 

Judecătoria Piteşti a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă pentru de 30 de zile a inculpatei, se arată în încheierea de şedinţă postată pe site-ul instanţelor din Argeş. 

Decizia nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare la Tribunalului Argeş. 

Incidentul în care a fost implicată femeia de 28 de ani a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, în satul Malu Vânăt din comuna Merişani. Potrivit unor surse judiciare, femeia l-a lovit cu o lopată pe un poliţist care intervenise pentru aplanarea unui conflict, apoi a aruncat cu o piatră într-un jandarm, acesta fiind rănit la cap. 

Cazul a fost preluat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, care au dispus joi reţinerea agresoarei. AGERPRES

×