x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Argeş: Trei bărbaţi, arestaţi preventiv pentru trafic internaţional de droguri

Argeş: Trei bărbaţi, arestaţi preventiv pentru trafic internaţional de droguri

18 Iun 2016   •   13:20
Argeş: Trei bărbaţi, arestaţi preventiv pentru trafic internaţional de droguri

Trei bărbaţi care au fost depistaţi în flagrant de procurorii DIICOT Piteşti în timp ce ridicau un colet în care se aflau haşiş şi cannabis au fost arestaţi preventiv sub acuzaţia de trafic internaţional de droguri.

Potrivit unui comunicat de presă emis, sâmbătă, de Inspectoratul General al Poliţiei Române, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT din Piteşti au destructurat o grupare infracţională specializată în trafic internaţional de droguri de risc, aceasta acţionând pe raza municipiilor Câmpulung şi Piteşti.

Astfel, trei bărbaţi au fost depistaţi în flagrant, joi, în timp ce ridicau un colet în care se aflau 300 de grame haşiş şi 200 de grame de cannabis, aceştia fiind bănuiţi că ar fi achiziţionat, în cursul acestui an, importante cantităţi de droguri din Spania pe care le-ar fi comercializat, ulterior, pe raza municipiilor Câmpulung şi Piteşti.

Drogurile erau cumpărate contra sumei de 5 euro gramul şi vândute cu 15 euro gramul, se arată în comunicat. În urma flagrantului, anchetatorii au efectuat şi o percheziţie domiciliară la locuinţa unui bărbat de 26 de ani bănuit de comiterea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc, poliţiştii ridicând 500 de grame de droguri şi mai multe ustensile folosite la porţionarea acestora. Cei trei bărbaţi au fost reţinuţi şi prezentaţi Tribunalului Argeş, cu propunere de arestare preventivă. Pe numele lor, instanţa de judecată a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, ei fiind încarceraţi. AGERPRES

×