x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Argeș: Trei persoane rănite după impactul dintre o mașină și două motociclete

Argeș: Trei persoane rănite după impactul dintre o mașină și două motociclete

25 Iul 2020   •   21:55
Argeș: Trei persoane rănite după impactul dintre o mașină și două motociclete

Un accident în care au fost implicate o mașină și două motociclete a avut loc, sâmbătă seara, în localitatea Lerești, județul Argeș. Trei persoane au fost rănite

Potrivit ISU Argeș, accidentul a avut loc între un autoturism și două motociclete în localitatea Lerești.

La fața locului au intervenit o autospecială de intervenție, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă și o autospecială de primă intervenție și comandă, alături de două echipaje SAJ.

Un bărbat de aproximativ 33 de ani a suferit mai multe traumatisme la nivelul membrelor, iar o femeie de 27 de ani o fractură la picior. Pe lângă acestea, o pasageră cu vârsta de aproximativ 29 de ani, care se afla în autoturism, a suferit leziuni ușoare.

Echipajele SAJ acordă îngrijiri medicale victimelor și vor asigura ulterior transportul la spital.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: argeş accident leresti