x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Asistenta medicală care ar fi fost agresată de soţ a decedat după mai multe zile de comă

Asistenta medicală care ar fi fost agresată de soţ a decedat după mai multe zile de comă

31 Dec 2019   •   10:25
Asistenta medicală care ar fi fost agresată de soţ a decedat după mai multe zile de comă

Asistenta medicală de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui care a intrat în comă la începutul lunii decembrie, existând suspiciunea că ar fi fost agresată de soţ, a decedat, luni seara, la Spitalul Clinic „C.I. Parhon” Iaşi, unde fusese transferată.

Având în vedere că pe corpul femeii au fost găsite semne ale unor posibile agresiuni, iar în momentul în care s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului vasluian aceasta avea un certificat medico-legal din care reiese că ar fi fost lovită, cadrele medicale au sesizat aceste aspecte reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie, la nivelul instituţiei existând în lucru două dosare penale.

Unul a fost deschis în urma sesizării făcute de cadrele medicale şi al doilea, pentru violenţă în familie, raportat la loviri şi alte violenţe, a demarat după ce o rudă a femeii a reclamat că aceasta a fost bătută în repetate rânduri de soţ.

Soţul femeii a lucrat ca poliţist în cadrul IPJ Vaslui, iar actualmente deţine funcţia de psiholog în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră - Serviciul Teritorial Vaslui, reprezentanţii instituţiei anunţând că au fost dispuse o serie de verificări care vizează conduita acestuia. Totodată, ITPF a precizat că va lua măsurile legale, în funcţie de ancheta derulată de organele competente.

„În funcţie de rezultatele cercetării desfăşurate de către autorităţile competente şi de calitatea procesuală a lucrătorului, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi va dispune măsuri în conformitate cu Statutul Poliţistului”, au informat reprezentaţii ITPF - ST Vaslui.

În această perioadă, bărbatul figurează ca fiind în concediu medical.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: deces agresată de soț