x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Atenţie şoferi! Circulaţie blocată temporar pe DN 7 în urma unui accident rutier produs la Cotmeana

Atenţie şoferi! Circulaţie blocată temporar pe DN 7 în urma unui accident rutier produs la Cotmeana

07 Iun 2018   •   10:40
Atenţie şoferi! Circulaţie blocată temporar pe DN 7 în urma unui accident rutier produs la Cotmeana

Traficul rutier a fost blocat temporar pe DN 7, între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea, în urma unui accident de circulaţie produs, joi dimineaţă, în zona localităţii argeşene Cotmeana. 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, în accident au fost implicate două autovehicule, un camion şi o autoutilitară care circula din sens opus. 

"Traficul este blocat pentru efectuarea cercetării la faţa locului, fiind folosită temporar o rută ocolitoare, pe un drum comunal", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, subinspectorul Mădălin Zamfir. 

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş au anunţat că în accident au fost răniţi şoferii celor două autovehicule. Pacienţii, care prezentau traumatisme cranio-cerebrale, au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti. AGERPRES

×
Subiecte în articol: circulatie blocata dn7 accident cotmeana