x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Autocar cu pelerini implicat într-un accident în Defileul Jiului

Autocar cu pelerini implicat într-un accident în Defileul Jiului

14 Apr 2019   •   12:05
Autocar cu pelerini implicat într-un accident în Defileul Jiului
Sursa foto: Captura Antena 3

Un autocar în care se aflau 55 de pelerini a fost implicat, duminică, într-un accident în Defileul Jiului, în apropiere de mănăstirea Lainici, evenimentul fiind produs după ce şoferul unui autoturism Logan a intrat pe contrasens.

Potrivit IPJ Gorj, niciunul dintre cei aflaţi în autocar nu au fost răniţi, leziuni suferind numai şoferul autoturismului.

Conform Centrului INFOTRAFIC al IGPR, cauza producerii a fost depăşirea neregulamentară de către şoferul autoturismului, acesta fiind iniţial încarcerat, în prezent aflându-se sub investigaţii medicale.

Bărbatul respectiv, în vârstă de 61 de ani, din Petroşani, a fost testat cu o alcoolemie de 0,33 mg/l alcool pur în aer expirat, precizează reprezentanţii IPJ Gorj. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Circulaţia rutieră a fost blocată pe ambele sensuri de mers, pentru efectuarea cercetărilor împrejurărilor comiterii accidentului. AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident Defileul Jiului