x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Bărbat mort într-o pădure de la marginea oraşului Botoşani

Bărbat mort într-o pădure de la marginea oraşului Botoşani

09 Oct 2015   •   11:40
Bărbat mort într-o pădure de la marginea oraşului Botoşani
Sursa foto: Foto: botosani.ro

Un bărbat în vârstă de 59 de ani, administrator al unei firme de construcţii, a murit, vineri dimineaţă, într-o pădure de la marginea municipiului Botoşani. Bărbatul a mers în pădurea Rediu împreună cu o femeie, cu care intenţiona să întreţină relaţii sexuale, potrivit unor surse judiciare.

La un moment dat, bărbatului i s-a făcut rău, iar femeia a sunat la 112, solicitând intervenţia unui echipaj de ambulanţă.

Când au ajuns la faţa locului, cadrele medicale au încercat să îl resusciteze pe bărbat, însă acesta a decedat, cel mai probabil ca urmare a unui stop cardiac.

Poliţiştii au declanşat o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale morţii bărbatului. AGERPRES

×