x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Brăila - Hoţii de fier vechi au furat şi vândut poarta unei grădiniţe ca să-şi cumpere băutură

Brăila - Hoţii de fier vechi au furat şi vândut poarta unei grădiniţe ca să-şi cumpere băutură

10 Noi 2016   •   14:39
Brăila - Hoţii de fier vechi au furat şi vândut poarta unei grădiniţe ca să-şi cumpere băutură
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, s-a declarat indignat de faptul că hoţii de fier vechi au ajuns să fure până şi poarta de acces de la o grădiniţă din oraş, el catalogând acest gest ca fiind "culmea tupeului şi a nesimţirii". 

Dragomir susţine, într-o postare făcută joi pe pagina sa de socializare, că hoţii respectivi au fost precauţi şi au mutat poziţia camerei de supraveghere, care era îndreptată către poartă, pentru a "lucra" în linişte la adăpostul nopţii. 

"Culmea tupeului şi a nesimţirii în Brăila, să furi poarta de la o grădiniţă! Din păcate, este adevărat. Au mutat cu un lemn poziţia camerei care era îndreptată către poartă şi, la adăpostul nopţii, ajutaţi de ploaia care ne ţinea în case, au furat poarta. Eu cred că poarta s-a transformat în doi litri de tărie", a spus primarul Dragomir. 

Conducerea Grădiniţei nr. 16, cea care a fost prejudiciată, a depus plângere la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila, iar în cauză s-a deschis o anchetă. AGERPRES

×
Subiecte în articol: fier vechi hoti de fier vechi