x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Braşov: Grădina Zoologică şi-a sărbătorit perechea de leoparzi albi prin ateliere dedicate copiilor

Braşov: Grădina Zoologică şi-a sărbătorit perechea de leoparzi albi prin ateliere dedicate copiilor

23 Oct 2017   •   15:02
Braşov: Grădina Zoologică şi-a sărbătorit perechea de leoparzi albi prin ateliere dedicate copiilor

Perechea de leoparzi albi, Jamu şi Blizzard, găzduită de Grădina zoologică din Braşov, a fost sărbătorită, luni, de 'Ziua Internaţională a leopardului zăpezii', cu ajutorul copiilor, cărora li s-au pregătit o serie de activităţi creative şi de cunoaştere a naturii. 

Leoparzii albi au fost împrumutaţi anul trecut, pe perioadă nedeterminată, de la o rezervaţie de lângă Londra. Potrivit directorului Grădinii Zoologice din Braşov, Alin Pânzaru, aceştia s-au acomodat foarte vine la noile condiţii. 

Activităţile pregătite pentru a sărbători 'Ziua Internaţională a leopardului zăpezii' au fost dedicate copiilor între 4 şi 14 ani. 

"Am avut diverse activităţi creative, în cadrul a două ateliere de creaţie - 'Desenăm cu palmele' şi 'Peisaje din materiale organice' - pentru copiii cu vârste cuprinse între 4-10 ani şi 'Pământul, planetă vie' şi 'Habitatul leopardului zăpezilor', pentru copiii cu vârste între 10-14 ani, care sunt câteva dintre activităţile propuse", a spus directorul Grădinii Zoologice din Braşov, Alin Pânzaru. 

Acesta a mai precizat că personalul Grădinii Zoologice a pregătit copiilor, pe lângă ateliere, şi o vizită în cadrul parcului. Ei au putut astfel să vadă şi perechea de leoparzi albi, cărora le-au aruncat, în cuşcă, mingii cu care felinelor le place să se joace. 

Leopardul zăpezilor este o specie protejată, pe cale de dispariţie, a cărei zi se celebrează pe 23 octombrie.AGERPRES

×
Subiecte în articol: gradina zoologica