x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Breșă în digul râului Tărlung; 30 de case evacuate în Lunca Mărcușului

Breșă în digul râului Tărlung; 30 de case evacuate în Lunca Mărcușului

30 Iun 2018   •   11:19
Breșă în digul râului Tărlung; 30 de case evacuate în Lunca Mărcușului

Treizeci de gospodării din localitatea Lunca Mărcuşului sunt evacuate, sâmbătă dimineaţă, fiind în pericol de a fi inundate în urma creării unei breşe în digul de protecţie de pe Râul Târlung, a informat Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna. 

Persoanele evacuate vor fi găzduite temporar la Căminul cultural din localitate. 

"Pe râul Tărlung, în apropierea localităţii Lunca Mărcuşului s-a creat o breşă în dig şi s-a ordonat evacuarea a 30 de locuinţe. Evacuarea este în desfăşurare, persoanele fiind duse de către Primărie în Căminul cultural", au precizat reprezentanţii ISU Covasna. 

Din cauza fenomenelor hidrometeorologice manifestate în ultimele zile, toate cotele râurilor şi pâraielor din judeţ sunt în creştere, fiind depăşite, de la caz la caz, cotele de atenţie, de pericol, respectiv de inundaţie.

AGERPRES

×