x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Cadavrul unui copil, recuperat dintre stabilopozii plajei Modern din Constanța

Cadavrul unui copil, recuperat dintre stabilopozii plajei Modern din Constanța

06 Aug 2018   •   12:45
Cadavrul unui copil, recuperat dintre stabilopozii plajei Modern din Constanța

Un copil în vârstă de 11 ani, decedat, a fost scos, luni dimineaţă, din apa mării de scafandrii militari, din zona digului de protecţie al Plajei Modern din Constanţa, informează un comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (IJSU). 

Potrivit sursei citate, corpul neînsufleţit al copilului a fost observat plutind în apa puţin adâncă, lângă digul din piatră, de nişte turişti veniţi la plajă, care au anunţat autorităţile. 

Salvatorii IJSU au anunţat că este cel de-al unsprezecelea deces înregistrat în acest sezon estival, pe litoralul românesc. AGERPRES

×