x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Captură RECORD de rapana, confiscată de la braconieri

Captură RECORD de rapana, confiscată de la braconieri

07 Noi 2015   •   18:33
Captură RECORD de rapana, confiscată de la braconieri

Garda de Coastă a confiscat peste 18 tone de melci marini din specia rapana, capturate ilegal de braconieri în apele teritoriale româneşti ale Mării Negre.

Potrivit unui comunicat transmis de purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, Alexandru Ion, în urma unui control efectuat miercuri seară la bordul unui pescador acostat în Portul Tomis au fost descoperite 18.182 kilograme de moluşte din specia rapana, delicatese piscicole din specia fructelor de mare, evaluate la preţul de vânzare engros de 11.000 de lei, captura fiind realizată de personal neautorizat în conformitate cu legislaţia.

Întreaga încărcătură de melci rapana a fost confiscată şi predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar pescadorul şi echipamentele de pescuit de la bord au fost lăsate în custodia comandantului navei, conform prevederilor legale, pană la finalizarea anchetei.

În acest caz anchetatorii Gărzii de Coastă efectuează cercetări pentru pescuit comercial fără licenţă sau autorizaţie, deţinerea şi folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a uneltelor de pescuit tip comercial şi falsificarea sau distrugerea jurnalelor de bord, fapte ce constituie infracţiunile la regimul transportului naval.

×