x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Caraş-Severin: Au început căutările autoturismului căzut în Dunăre

Caraş-Severin: Au început căutările autoturismului căzut în Dunăre

08 Oct 2017   •   13:30
Caraş-Severin: Au început căutările autoturismului căzut în Dunăre

Căutările autoturismului care a căzut, sâmbătă, în Dunăre şi în care se aflau patru persoane au fost reluate în această dimineaţă, de către două echipaje de scafandri de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi şi Arad.

"Şapte pompieri militari de la ISU Caraş-Severin acţionează în prezent cu două bărci, două echipaje de scafandri, precum şi un echipaj de la Poliţia de Frontieră. Căutările au fost reluate în această dimineaţă, după ce aseară au fost întrerupte din cauza temperaturii scăzute a apei şi a vizibilităţii scăzute', a declarat Elena Tarla, purtător de cuvânt al ISU Semenic al judeţului Caraş-Severin.

Intervenţia scafandrilor este una foarte dificilă, deoarece în zonă sunt multe stânci, curenţii sunt foarte puternici, iar vizibilitatea redusă.

Un autoturism, în care se aflau patru persoane adulte şi un copil, a căzut, sâmbătă, în Dunăre, în zona comunei Coronini. Una dintre persoanele care se aflau în maşină - şoferul - a reuşit să se salveze şi să ajungă la mal. Acesta a fost transportat la spital în vederea acordării primului ajutor medical, dar era conştient şi într-o stare destul de bună. AGERPRES

×
Subiecte în articol: masina dunăre