x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Câteva sute de persoane protesteaza în Piața Victoriei

Câteva sute de persoane protesteaza în Piața Victoriei

24 Ian 2018   •   21:30
Câteva sute de persoane protesteaza în Piața Victoriei

Aproximativ 500 de persoane s-au adunat miercuri, în Piaţa Victoriei, pentru a protesta faţă de modificarea Legilor Justiţiei. 

Participanţii la manifestaţie, organizată sub sloganul "Uniţi cu toţi scăpăm de hoţi!", scandează "PSD ciuma roşie", "PSD nu uita România nu e a ta", "Ultima soluţie, o nouă revoluţie", "Rezist, sunt anticomunist", "Uniţi salvăm toată România", "Dragnea nu uita a sosit şi ziua ta", "ALDE şi PSD aceeaşi mizerie". 

Protestatarii au adus şi un pom de Crăciun în care au atârnat diferite mesaje, printre care unele prin care se solicită demisiile lui Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu din funcţiile de preşedinte al Camerei Deputaţilor, respectiv al Senatului. 

Participanţii la protest flutură steaguri tricolore, au la ei vuvuzele, fluiere şi tobe. În jurul orei 19,00, aceştia s-au adunat într-o Horă a Unirii vreme de mai bine de cincisprezece minute. 

La manifestaţie participă şi un grup format din membri ai unei galerii a unei echipe de fotbal bucureştene. La intrarea în perimetrul unde se desfăşoară protestul, aceştia au fost verificaţi de jandarmi pentru a nu avea asupra lor obiecte contondente sau alte obiecte periculoase. 

Protestul s-a desfăşurat fără incidente până la această oră, iar circulaţia în Piaţa Victoriei nu este blocată. AGERPRES

×