x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Câteva zeci de persoane continuă seria protestelor, în faţa Prefecturii, împotriva guvernării PSD

Câteva zeci de persoane continuă seria protestelor, în faţa Prefecturii, împotriva guvernării PSD

27 Iun 2018   •   12:54
Câteva zeci de persoane continuă seria protestelor, în faţa Prefecturii, împotriva guvernării PSD

Aproximativ 30 de persoane continuă miercuri la Braşov seria protestelor, începând cu ora 12.00, în faţa Prefecturii, pe o ploaie torenţială, împotriva guvernării PSD. 

''Demisia'', ''Hoţii'', ''Nu plecăm'', ''La închisoare, nu la guvernare'', ''Români, treziţi-vă!", ''Nu scăpaţi'' , ''Dragnea, nu uita România nu-i a ta'', scandează protestatarii. 

''Ploaia nu ne împiedică. Nu cedăm. Vom merge până la capăt. Dacă într-un stat de drept trebuie să fim umiliţi în aşa fel încât să ne râdă în faţă, unde e democraţia? În Parlament presa nu mai are voie. Vor să plecăm? Foarte bine. Dar din ce impozite mai trăiesc ei. Nimeni nu o să le mai dea împrumuturi'', a spus unul dintre protestatari. 

Îmbrăcaţi cu pelerine de ploaie şi cu umbrele în mâini, manifestanţii susţin că vor continua să iasă în stradă pentru a protesta, indiferent de condiţiile meteo. AGERPRES

×
Subiecte în articol: protest brasov guvernare psd