x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Caz şocant în Dâmboviţa! O asistentă de la Spitalul Judeţean Târgovişte suspectată că ar fi bruscat un bebeluş

Caz şocant în Dâmboviţa! O asistentă de la Spitalul Judeţean Târgovişte suspectată că ar fi bruscat un bebeluş

24 Iul 2018   •   16:22
Caz şocant în Dâmboviţa! O asistentă de la Spitalul Judeţean Târgovişte suspectată că ar fi bruscat un bebeluş

O asistentă a fost filmată în timp ce a bruscat un nou născut pe care îl alăpta, iar Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa s-a autosesizat, marţi, după ce în spaţiul public s-a vehiculat că imaginile sunt de la Spitalul Judeţean Târgovişte. Filmul a fost postat pe o reţea de socializare. 

''În urma vizionării imaginilor apărute în spaţiul public ne-am autosesizat. Se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului'', a declarat, marţi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, Alexandra Ciurea. 

Şi conducerea Spitalului Judeţean Târgovişte face verificări în acest caz. 

Până la acest moment autorităţile nu au confirmat dacă filmarea a fost făcută la unitatea medicală din Târgovişte şi nici dacă a fost identificată asistenta din imaginile făcute publice pe Facebook. 

×