x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Caz şocant în Timiş! Doi minori au fost trimişi în judecată de parchet pentru omorârea unui bătrân

Caz şocant în Timiş! Doi minori au fost trimişi în judecată de parchet pentru omorârea unui bătrân

18 Sep 2018   •   16:12
Caz şocant în Timiş! Doi minori au fost trimişi în judecată de parchet pentru omorârea unui bătrân

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a dispus, marţi, trimiterea în judecată a doi minori, cercetaţi în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, furt şi conducere a unui vehicul fără permis. 

Conform anchetatorilor, în noaptea de 13 spre 14 iunie, după o înţelegere prealabilă privind uciderea unei persoane cu scopul de a obţine un autoturism pentru a fugi de acasă, cei doi minori, în vârstă de 15 şi respectiv 17 ani, au comandat un taxi pe care l-au aşteptat în faţa parcului din localitatea timişeană Darova. 

"După urcarea în taxi, cei doi minori i-au aplicat conducătorului auto, în vârstă de 77 de ani, mai multe lovituri cu cuţitul în în zona cervicală şi în zona toracică, provocând decesul victimei. Ulterior, cei doi minori au plecat cu autoturismul condus de unul dintre aceştia, transportând trupul victimei într-o zonă forestieră din preajma oraşului Buziaş, unde l-au abandonat, după care s-au deplasat cu autoturismul la Timişoara", a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, Mihaela Pop. AGERPRES. 

×
Subiecte în articol: minori crima timis