x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Circulaţia tramvaielor liniei 41, blocată de peste 30 de minute pe sensul spre Ghencea

Circulaţia tramvaielor liniei 41, blocată de peste 30 de minute pe sensul spre Ghencea

24 Oct 2017   •   18:15
Circulaţia tramvaielor liniei 41, blocată de peste 30 de minute pe sensul spre Ghencea
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Circulaţia tramvaielor pe linia 41 este blocată la această oră din cauza unui tramvai care s-a defectat pe Şoseaua Virtuţii, în zona Podului Ciurel, potrivit unui anunţ postat pe Twitter de Regia Autonomă de Transport Bucureşti. 

Până în prezent, mai mult de zece tramvaie sunt blocate în zona menţionată. AGERPRES

×