x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Cluj: 11 persoane au fost rănite într-un accident în care a fost implicat un microbuz. Planul roșu, activat

Cluj: 11 persoane au fost rănite într-un accident în care a fost implicat un microbuz. Planul roșu, activat

20 Apr 2019   •   17:01
Cluj: 11 persoane au fost rănite într-un accident în care a fost implicat un microbuz. Planul roșu, activat
Sursa foto: Captura Antena 3

11 persoane au fost rănite, iar două sunt în stare de inconştienţă, după ce un microbuz s-a răsturnat în afara părţii carosabile, pe DN 1, în localitatea clujeană Căpuşu, informează ISU Cluj.

Potrivit sursei citate, patru dintre persoanele rănite sunt minori. Unul dintre aceştia, în vârstă de 17 ani e în stare gravă, ceilalţi trei sunt conştienţi.

La locul evenimentului, salvatorii intervin cu două autospeciale complexe de descarcerare, două ambulanţe SMURD cu medici, o autospecială pentru transport victime multiple şi 1 echipaj de prim ajutor SMURD. În sprijinul forţelor din teren, au fost trimise şi patru echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanta Judeţean Cluj. La faţa locului este aşteptat un elicopter al SMURD Mureş.

Conform IPJ Cluj, şoferul, de 51 de ani, din Bacău, ar fi adormit la volan.

A fost activat planul roşu. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident microbuz cluj dn 1