x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Competiție între salvamontiști la Bușteni

Competiție între salvamontiști la Bușteni

02 Mar 2018   •   10:50
Competiție între salvamontiști la Bușteni

Peste 50 de salvatori montani şi-au dat întâlnire pe pârtia Kalinderu din Buşteni la un concurs de schi organizat special pentru ei. Competiţia a fost prilej pentru salvamontiştii să-şi demonstreze priceperea în practicarea sporturilor de iarnă. Şi să depene. amintiri. Au salvat, de multe ori, împreună, sute de turişti accidentaţi pe pârtii sau în munţi.http://www.observator.tv

×
Subiecte în articol: concurs salvamontisti buşteni