x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Concert de Crăciun cu Acapella, Nico şi Paula Seling

Concert de Crăciun cu Acapella, Nico şi Paula Seling

04 Dec 2017   •   21:00
Concert de Crăciun cu Acapella, Nico şi Paula Seling

Sibienii şi turiştii vor avea parte luni, 11 decembrie, de un concert de Crăciun, la Sala Thalia, cu Paula Seling, Nico, Andrei Lazăr, George Miron, Andrei Tudor, Grupul Vocal Acapella şi Orchestra Filarmonicii de Stat din oraş, potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor. 

"Mă bucur că şi anul acesta voi colabora ca şi în anii precedenţi, alături de grupul Acapella condus de George Miron la evenimentul 'Christmas Gala Concert' Acapella & Friends. Alături de prietenii mei de la Acapella, anul acesta voi avea plăcerea de a-i avea alături pe scena pe câţiva dintre cei mai de seama artişti ai scenei muzicale româneşti cât şi orchestra Filarmonicii din Sibiu", spune Nico. 

Pentru că în anii precedenţi publicul a fost extrem de numeros, anul acesta organizatorii evenimentului au decis să susţină două concerte. Primul va avea loc la ora 17,30, iar cel de-al doilea concert la ora 20,00. 

Compus din absolvenţi şi studenţi ai instituţiilor muzicale din România, grupul vocal Acapella a susţinut, de-a lungul anilor, numeroase concerte în ţară şi străinătate, reprezentând România la concursuri şi festivaluri internaţionale, unde a obţinut premii importante. 

Accesul publicului la cele două concerte din cadrul proiectului Christmas Gala Concert se face pe bază de bilet. Biletele în lojele laterale ale Sălii Thalia costă 15 lei şi pot fi cumpărate exclusiv online, pe www.kompostor.ro. Biletele în sală şi în cele două loje principale se achiziţionează de la Agenţia Teatrală de pe bulevardul Nicolae Bălcescu şi costă 25 de lei. AGERPRES

×
Subiecte în articol: concert de craciun