x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Conducerea RATB a fost demisă! CGMB a numit administratori provizorii în Consiliul de Administraţie

Conducerea RATB a fost demisă! CGMB a numit administratori provizorii în Consiliul de Administraţie

07 Ian 2017   •   13:10
Conducerea RATB a fost demisă! CGMB a numit administratori provizorii în Consiliul de Administraţie
Sursa foto: Foto: Diana Oros

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, în şedinţa de sâmbătă, un proiect de hotărâre privind numirea a şase administratori provizorii în Consiliul de Administraţie (CA) al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB).

Cei şase administratori provizorii numiţi sunt: Mihail Adrian Sorin, Ionuţ Nicolae Cieocoiu, Iuliu Dan Gogescu, Dumitru Catană, Bogdan Alexandru Trifan şi Mihai Petcu.

Anterior, în cadrul aceleiaşi şedinţe de îndată, CGMB a adoptat un proiect de hotărâre care prevede revocarea membrilor CA al RATB.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunţa, vineri, că a convocat, pentru sâmbătă dimineaţa, o şedinţă de în care va supune dezbaterii şi aprobării consilierilor generali revocarea Consiliului de Administraţie al RATB pentru neîndeplinirea sarcinilor privind pregătirea Capitalei pentru iarnă şi numirea unui CA provizoriu, conform legislaţiei de specialitate în vigoare.

Sursa - AGERPRES

×
Subiecte în articol: ratb