x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Consolidarea terenului din zona Eroilor nu se poate finaliza mai devreme de 22 martie

Consolidarea terenului din zona Eroilor nu se poate finaliza mai devreme de 22 martie

20 Ian 2016   •   19:39
Consolidarea terenului din zona Eroilor nu se poate finaliza mai devreme de 22 martie

Experţii de specialitate au concluzionat că, din punct de vedere tehnic, acţiunile privind consolidarea şi punerea în siguranţă a terenului din zona staţiei Eroilor 2 nu se pot finaliza mai devreme de data prevăzută în graficul întocmit de constructor, respectiv 22 martie 2016.

Într-un comunicat remis AGERPRES, Metrorex informează că pe 23 decembrie 2015 şi pe 4 ianuarie 2016 reprezentanţii companiei au participat la şedinţele organizate la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la solicitarea Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) şi a Prefecturii, cu toate părţile şi instituţiile implicate, pentru analiza situaţiei din zona Eroilor.

''A fost prezentat graficul acţiunilor de punere în siguranţă a zonei. Graficul, care prevede ca dată finală de execuţie 22.03.2016, a fost agreat şi de experţii tehnici atestaţi, experţi care vor realiza expertizarea tehnică finală a zonei afectate. De asemenea, Metrorex a participat în 21 decembrie 2015, 24 decembrie 2015 şi 4 ianuarie 2016 la şedinţele de coordonare cu verificatorii de proiect şi experţii de specialitate, şedinţe convocate de Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), unde s-au analizat posibilităţile de accelerare a lucrărilor. Experţii au concluzionat că, din punct de vedere tehnic, nu se pot finaliza acţiunile mai devreme de data prevăzută în graficul întocmit", precizează compania.

Metrorex informează că a solicitat şi a primit zilnic de la constructor rapoarte cu privire la lucrările întreprinse la staţia Eroilor 2, reprezentanţii săi fiind permanent prezenţi în teren, alături de consultant şi constructor.

"Metrorex urmăreşte respectarea implementării graficului de execuţie şi, în acest sens, a solicitat executantului acţiuni urgente şi concrete pentru obţinerea tuturor avizelor de la PMB şi deţinătorii de utilităţi pentru execuţia lucrărilor. A coordonat întâlnirile cu antreprenorul, experţii, proiectantul şi consultantul. S-a analizat în permanenţă stadiul implementării acţiunilor privind consolidarea şi punerea în siguranţă, precum şi măsuri de accelerare necesare pentru reluarea traficului cât mai urgent. Metrorex a analizat şi avizat în regim de urgenţă, în cadrul consiliului tehnico-economic, documentaţiile tehnice care detaliază lucrările necesare: consolidare teren aferent imobilului de pe B-dul Eroii Sanitari nr. 55, consolidare generală teren, consolidare şi punere în siguranţă a canalului colector, epuismente, documentaţii care au fost puse la dispoziţie cu promptitudine executantului lucrărilor menţionate", afirmă compania.

Totodată, Metrorex a solicitat ca în perioada în care circulaţia de pe Bd. Eroilor este restricţionată să se realizeze accesul care subtraversează Bd. Eroilor, acces care oricum ar fi necesitat o întrerupere a traficului în această zona timp de trei luni (perioadă prevăzută în proiect şi programată conform graficului general al lucrărilor pentru luna mai 2016). Aceste lucrări se vor desfăşura cu încadrare în perioada prevăzută în graficul aferent lucrărilor de consolidare şi punere în siguranţă, astfel încât să se evite o nouă restricţionare a circulaţiei.

În ceea ce priveşte monitorizarea tasărilor, compania dă asigurări că situaţia este stabilă şi nu s-au mai înregistrat deplasări la clădirile din Bd. Eroii Sanitari, nr. 55 şi Bd. Eroilor nr. 2, respectiv la terenul aferent zonei afectate sau la reţele.

În perioada următoare se va finaliza consolidarea terenului din Bd. Eroii Sanitari nr. 55 şi din Bd. Eroilor nr. 2, se vor consolida şi reface reţelele afectate de pe Bd. Eroii Sanitari nr. 55 (canal) şi suprafaţa stradală şi se va finaliza sigilarea scutului TBM prin injecţii etc.

"Lucrările de consolidare la imobilul situat pe Bd. Eroii Sanitari nr. 55 se vor finaliza în jurul datei de 27.01.2016, urmând ca experţii să-şi exprime punctul de vedere cu privire la intrarea locatarilor în imobil", subliniază Metrorex.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), Alexandru Ichim, a declarat marţi, pentru Digi 24, că termenul de 22 martie pentru reluarea traficului în zonă, avansat de constructor, este unul cu care Primăria nu poate fi de acord şi că există soluţii tehnice care permit reluarea traficului în maximum trei săptămâni.

"S-a avansat data de 15 februarie pentru reluarea parţială a traficului. Lucrurile indică faptul că acest termen ar putea fi respectat", a adăugat Ichim.

De asemenea, primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava, afirma şi el, pe 23 decembrie 2015, după întâlnirea cu reprezentanţii firmei care efectuează lucrările în zona Eroilor, că este inacceptabil termenul avansat de aceştia pentru reluarea circulaţiei şi a consolidării clădirilor afectate de surparea terenului.

"Termenul avansat de constructor - data de 22 martie - este inacceptabil. I-am pus în vedere că afectează grav siguranţa locuitorilor din zonă şi afectează şi ceilalţi locuitori ai cartierelor Drumul Taberei, Rahova. Sunt 100.000 de oameni afectaţi şi 14 persoane evacuate. Le-am pus în vedere să lucreze, nu are importanţă că e sâmbătă, că e duminică, că sunt sărbători, nu ne interesează pentru că acei oameni sunt afectaţi şi nu locuiesc în case nu din voinţa lor, ci din cauza constructorului", afirma Sava.

Sursa: Agerpres

×