x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Constanţa: Circulaţie rutieră întreruptă în sud-vestul judeţului din cauza ninsorii şi a viscolului

Constanţa: Circulaţie rutieră întreruptă în sud-vestul judeţului din cauza ninsorii şi a viscolului

31 Dec 2016   •   14:15
Constanţa: Circulaţie rutieră întreruptă în sud-vestul judeţului din cauza ninsorii şi a viscolului
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Circulaţia mijloacelor de transport a fost întreruptă vineri după-amiază pe Drumul Judeţean (DJ) 392, în sud-vestul judeţului Constanţa, între comunele Dumbrăveni şi Independenţa, din cauza căderilor mari de zăpadă şi a viscolului, care au făcut impracticabil acest segment rutier, potrivit Inspectoratului Poliţiei Judeţene Constanţa. 

Reprezentanţii Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa au informat că pe fondul viscolului şi ninsorii abundente s-au format suluri de zăpadă pe porţiuni din carosabil în zona localităţilor Băneasa, Urluia şi Crângu, recomandând conducătorilor auto să circule prudent, cu viteză adaptată condiţiilor meteo-rutiere, să nu acţioneze brusc mecanismele de direcţie şi frânare şi să utilizeze cu precădere frâna de motor pe sectoarele de drum cu carosabil alunecos. 

Judeţul Constanţa se află sub avertizare meteorologică de cod galben pentru vânt puternic şi ninsori până sâmbătă 31 decembrie, ora 08,00. AGERPRES

×