x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Crimă ORIBILĂ. Fetiță de cinci ani, înjunghiată în somn de tatăl ei

Crimă ORIBILĂ. Fetiță de cinci ani, înjunghiată în somn de tatăl ei

22 Oct 2017   •   19:14
Crimă ORIBILĂ. Fetiță de cinci ani, înjunghiată în somn de tatăl ei

Un bărbat în vârstă de 31 de ani din satul Vânători - comuna Gorbăneşti a fost reţinut, duminică, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, după ce şi-a ucis fetiţa în vârstă de cinci ani, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al instituţiei, procurorul Valeriu Chihaia.

Potrivit acestuia, crima ar fi avut loc pe fondul unor divergenţe pe care agresorul le-a avut cu concubina sa, dar şi pe fondul consumului de alcool.

În semn de răzbunare, bărbatul a luat un cuţit şi a înjunghiat-o în gât pe fetiţa care dormea.

El urmează să ajungă în faţa judecătorilor Tribunalului Botoşani cu propunere de arestare preventivă. AGERPRES

×
Subiecte în articol: crima