x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Crimă şocantă de Crăciun la Iaşi! Directorul Bibliotecii Centrale Universitare şi soţia sa au fost găsiţi morţi în casă

Crimă şocantă de Crăciun la Iaşi! Directorul Bibliotecii Centrale Universitare şi soţia sa au fost găsiţi morţi în casă

26 Dec 2017   •   00:18
Crimă şocantă de Crăciun la Iaşi! Directorul Bibliotecii Centrale Universitare şi soţia sa au fost găsiţi morţi în casă

Descoperire şocantă la Iaşi, în ziua de Crăciun. Directorul Bibliotecii Centrale Universitare şi soţia sa au fost găsiţi morţi în casă. Criminaliştii cred că este vorba despre o crimă urmată de sinucidere.

Anchetatorii din Iaşi nu exclud nici varianta ca cei doi să fi fost ucişi. O rudă i-a găsit fără suflare. A mers până la ei acasă pentru a vedea ce s-a întâmplat, de nu au mai ajuns la masa de Crăciun, scrie observator.tv.

Imediat au fost alertaţi criminaliştii care în scurt timp au început ancheta. Potrivit unor surse judiciare, femeia ar avea urme de violenţă pe corp, iar el ar fi fost găsit spânzurat.

Aceste indicii i-a făcut pe poliţişti să creadă că femeia a fost ucisă, apoi soţul ei, în vârstă de 41 de ani, s-ar fi sinucis.

Bogdan Maleon, cel care se presupune că și-a ucis soția și apoi s-a sinucis, din Iași, era profesor și avea un CV pe care mulți îl privesc cu admirație. 

Acesta a fost profesor universitar doctor la Facultatea de Istorie de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, iar în 2015 a fost numit și director al Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu. 

De asemenea, este autorul a numeroase articole și volume de specialitate. 

A fost și Lector Univ, Dr. în perioada 2006-2009 și le preda studenților cursuri de Istorie Medievală Universală și Istoria Bizanțului, potrivit dcnews

Potrivit informațiilor găsite în CV-ul său, acesta a obținut în 2007 și un premiu din partea Universității Alexandru Ioan Cuza pentru "cea mai valoroasă teză de doctorat susținută în 2006 în domeniul: Istorie".

×
Subiecte în articol: crima