x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Cum a testat Emil Boc rezistența unui pod

Cum a testat Emil Boc rezistența unui pod

30 Iun 2017   •   13:10
Cum a testat Emil Boc rezistența unui pod

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, le-a cerut constructorilor unui pod, cu ocazia inaugurării, să se aşeze sub el când va fi traversat de primele autovehicule, ca metodă de verificare a calităţii lucrărilor executate, scrie Agerpres.

'A fost o modalitate originală de a testa noul Pod Traian şi vom generaliza în viitor acest procedeu la alte lucrări similare. Constructorul şi-a asumat calitatea lucrărilor şi a fost prezent sub pod la trecerea primelor maşini, iar podul a rezistat cu bine. Să sperăm că podul va rezista 100 de ani, aşa cum a rezistat peste 85 de ani vechiul pod. Lucrările la noul Pod Traian au costat 6,5 milioane de lei şi au început în august 2016. Podul are patru benzi de circulaţie, piste pentru biciclete, trotuare pietonale cu loc de promenadă. De sâmbătă se va relua pe pod şi circulaţia mijloacelor de transport în comun', a menţionat Emil Boc.

Vechiul pod Traian peste râul Someş a fost construit în perioada 1928 - 1931 şi a costat atunci 6,6 milioane de lei.

În 2013, din cauza stării de degradare în care se afla, o femeie era să cadă în râul Someş printr-o gaură apărută în trotuarul podului.

Emil Boc l-a premiat pe primul şofer care a trecut podul cu maşina, acordându-i o diplomă, o cravată şi un album al oraşului.

×
Subiecte în articol: emil boc pod cluj napoca