x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Cutremur 24 septembrie 2016.  Bacău: Seismul s-a resimţit destul de puternic; nu s-au înregistrat victime şi nici pagube materiale importante

Cutremur 24 septembrie 2016.  Bacău: Seismul s-a resimţit destul de puternic; nu s-au înregistrat victime şi nici pagube materiale importante

24 Sep 2016   •   10:44
Cutremur 24 septembrie 2016.  Bacău: Seismul s-a resimţit destul de puternic; nu s-au înregistrat victime şi nici pagube materiale importante
Sursa foto: Cylonphoto/Getty Images/iStockphoto

Cutremurul produs în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă nu a făcut în localităţile băcăuane victime omeneşti ori pagube materiale importante, deşi, potrivit taximetiştilor aflaţi în zonă, marile blocuri din centrul municipiului s-au zguduit vizibil câteva secunde şi s-au auzit câteva strigăte de spaimă.

Mai multe persoane au ieşit în stradă.

"Cutremurul s-a resimţit destul de puternic pe toată suprafaţa judeţului, dar nu s-a înregistrat niciun apel pe serviciul telefonic 112 care să solicite sprijin nici imediat după cutremur, nici ulterior. Nu avem victime omeneşti şi nici pagube materiale", a declarat pentru AGERPRES căpitanul Andrei Grecu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău.

Nici la Prefectura judeţului nu s-au semnalat probleme din partea primăriilor ca urmare a cutremurului, a indicat pentru AGERPRES Dumitru Nadă, responsabil pentru situaţii de urgenţă.

×