x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Delicatese pe gustul tuturor la FESTIVALUL FRUCTELOR DE MARE. Vezi unde se organizează

Delicatese pe gustul tuturor la FESTIVALUL FRUCTELOR DE MARE. Vezi unde se organizează

25 Iul 2015   •   10:01
Delicatese pe gustul tuturor la FESTIVALUL FRUCTELOR DE MARE. Vezi unde se organizează

Paella şi dorada la grătar se numără printre preparatele ce pot fi gustate de participanţii la "Festivalul fructelor de mare", eveniment ce va avea loc în weekend, în Parcul "Alexandru Ioan Cuza" din Capitală, informează un comunicat al organizatorilor.

În cadrul evenimentul vor mai fi preparate midii, stridii, dar şi rapane, sau melci de mare.


Vedeta târgului va fi paella (preparat spaniol bazat pe orez şi fructe de mare). Pe grătar se va prepara somon cu legume, dar şi dorada.

Din meniu nu lipseşte păstrăvul. Comercianţii de la târg vor aduce şi borcane cu miere proaspătă, produsă anul acesta, mai anunţă organizatorii.

×