x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Descoperire macabră! Trupul unui bărbat de 66 de ani a fost găsit în pârâul Morişca

Descoperire macabră! Trupul unui bărbat de 66 de ani a fost găsit în pârâul Morişca

25 Oct 2018   •   10:42
Descoperire macabră! Trupul unui bărbat de 66 de ani a fost găsit în pârâul Morişca

Un bărbat în vârstă de 66 de ani a fost găsit mort, joi dimineaţă, în pârâul Morişca din comuna Roma, a declarat, pentru AGERPRES, primarul localităţii, Gheorghe Bârliga. 

Potrivit acestuia, bărbatul a fost observat de nişte copii care se îndreptau, la acea oră, spre şcoală şi care au alertat autorităţile. 

"Cadavrul plutea deasupra apei şi a fost văzut de nişte copii care mergeau la şcoală. Identitatea bărbatului a fost stabilită. Este vorba de o persoană care locuia singură", a afirmat primarul comunei Roma. 

Cadavrul a fost scos din apă de un echipaj de pompieri, fiind preluat de medicii legişti în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului. 

Poliţiştii şi procurorii au demarat o anchetă în acest caz. AGERPRES

×