x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Despăgubire de 65.000 e euro pentru că un bloc a fost construit prea aproape de o casă

Despăgubire de 65.000 e euro pentru că un bloc a fost construit prea aproape de o casă

04 Ian 2016   •   15:40
Despăgubire de 65.000 e euro pentru că un bloc a fost construit prea aproape de o casă

Un precedent, favorabil celor care au lângă case construit câte un bloc, a fost creat la Cluj, relatează clujust.ro.

Curtea de Apel din Cluj-Napoca a decis plata unei despăgubiri de 65.000 de euro pentru proprietarii unei case în apropierea căreai a fost construit un bloc de 4 etaje. Blocul umbreşte casa aflată la distanţa de numai 3 metri, astfel că valoarea de piaţă a imobilului  a scăzut semnificativ.

Primăria din Cluj-Napoca s-a judecat cu constructorul blocului şi a câştigat în instanţă însă imobilul a fost finalizat iar între timp mai multe familii s-au şi mutat.

×