x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Deva - A fugit de polițiști și a lovit 5 mașini

Deva - A fugit de polițiști și a lovit 5 mașini

11 Aug 2017   •   13:34
Deva - A fugit de polițiști și a lovit 5 mașini
Sursa foto: Foto: zhd.ro

Urmărire ca-n filme, în noaptea trecută, la Deva, după ce un șofer nu a vrut să oprească la semnalele polițiștilor rutieri, iar în încercarea de a scăpa a lovit cinci mașini parcate pe un bulevard. Șoferul este căutat de oamenii legii, după ce a fugit printre blocuri.

Incidentul s-a petrecut joi noaptea, în jurul orei 3.30, în orașul Deva, din județul Hunedoara.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Hunedoara, Bogdan Nițu, a declarat, vineri, pentru Mediafax, că unui șofer i s-a solicitat de către agenții de la Poliția Rutieră să oprească mașina, prin semnalul regulamentar, pe Calea Zarandului. Însă, șoferul nu a dorit să oprească, motiv pentru care echipajul de poliție a pornit în urmărirea autoturismului, care avea numere de Anglia, cu semnalele acustice și luminoase pornite.

“Într-un final, autoturismul a fost blocat pe B-dul 22 Decembrie, iar în încercarea de a se sustrage controlului Poliției Rutiere, șoferul autoturismului respectiv a avariat alte cinci mașini parcate pe un bulevard din municipiul Deva. Din fericire, incidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, nimeni nu a fost rănit în urma impactului. Doi pasageri au fost prinși și încătușați încât încercau să fugă de către polițiștii rutieri, cu sprijinul polițiștilor de la Biroul de Ordine Publică, iar conducătorul auto a reușit să fugă, fiind identificat și căutat în prezent pentru a fi tras la răspundere. Din verificări, autoturismul este înmatriculat, iar șoferul avea permis de conducere”, a afirmat Bogdan Nițu.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, șoferul, precum și cei doi pasageri sunt tineri.

După ce mașina a fost blocată în trafic, șoferul a reușit să fugă printre blocuri, iar mai mulți polițiști au plecat în urmărirea lui, dar nu l-au prins.

“Mai multe echipaje de Poliție rutieră și ordine publică au fost mobilizate la locul intervenției, în sprijin pentru echipajul inițial care a efectuat urmărirea. Nu a fost folosit armamentul, doar verbal au fost somați, conform procedurilor legale, întrucât era clar că intenționau să fugă. De altfel, conducătorul auto a fugit printre blocuri, a fost urmărit de polițiști, și pe jos și cu mașina, dar n-a fost prins. Cei doi pasageri au fost încătușați și conduși la sediul poliției pentru a fi interograți cu privire la situația respectivă”, a declarat Bogdan Nițu.

Sursa: reporterntv.ro

×
Subiecte în articol: accident şofer deva